Acum,când suntem membri ai Uniunii Europene, problema primordială care stă la ordinea zilei este:cum să convețuim și să comunicăm cu ceilalți? Dacă până acum contactele cu alte națiuni erau mai rare, odată cu intrarea în Uniunea Europeană acestea au devenit mai frecvente. În ultimii ani auzim tot mai des în massmedia de interculturalitate, dar puțini dintre cetățenii noștri percep acest termen în adevăratul său sens. Unii percep interculturalitatea ca o acțiune de comunicare și cunoaștere a altor culturi, însă interculturalitatea vizează mai întăi de toate cunoașterea propriei culturi. Losinga Uniunii Europene :„Unitate prin diversitate” uita să menționeze, după părerea mea, „și autocunoaștere”. La momentul actual al unei globalizări violente tindem să preluăm din alte culturi, adese aspecte negative ale unor lucruri, să le cunoaștem mai mult, în schimb uităm de propriile valori. Am preluat St.Valentines Day în loc să sărbatorim Dragobetele, sărbătoarea Sfântului Andrei am înlocuit-o cu Halloweenul, iar de Crăciun cântăm „We wish you a Merry Christmas” în loc să colindăm. Tinerii noștri nu mai tind să cunoască cântecele bunicilor, ci învață pe de rost cântece interpretate de cântăreți din vest.
Interculturalitatea are în primul rând scopul de a face oamenii, apartenenți diversilor culturi, mai aproape unii de ceilalți. Apropierea făcându-se prin intermediul cunoașterii. Însă ce putem noi să comunicăm altora dacă noi înșine nu ne cunoaștem?
Pentru a demonstra cât de diferiți ,dar totuși apropiați suntem, voi menționa câteva particularități culturale, lingvistice și gastronomice a câtorva state din Uniunea Europeană:România,
ROMÂNIA
România este o ţară din partea de Sud-Est a Europei (Europa danubiană), situată la Nord de Peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.[1] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la Sud, Serbia la Vest, Ungaria la Nord-Vest, Ucraina la Nord şi Republica Moldova la Est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la Sud-Est.
Cultură:Datorită localizării pe harta Europei şi prin vasta întindere teritorială a ţării sau a formaţiunilor statale din trecut, cultura pe pământul României actuale a primit în mod permanent influenţe de la populaţiile vecine, migratori sau din partea etniilor stabilite aici. Cultura de tip folcloric din spaţiul românesc funcţionează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populaţii, originalitatea ei constând în modul de îmbinare şi selectarea acestora. În schimb, despre o cultură înaltă (academică) pe teritoriul românesc nu se poate vorbi decât începând cu pătrunderea umanismului (secolele XVI-XVII; unii cărurari încorporează şi componente ale culturilro răsăritene). Totuşi, cultura de acest fel a rămas inaccesibilă publicului până la începutul secolului XIX.Din acel moment, s-a început preluarea de elemente din cultura occidentală: se înfiinţează o presă inspirată după modelul vestic şi se fac eforturi pentru înfiinţarea unei culturi înalte naţionale. Acest deziderat se suprapune cu alte contribuţii la întărirea identităţii româneşti, precum realizarea unităţii teritorial-administrative şi înfiinţarea unei clase politice reprezentative pentru români. Doctrina filosofică şi culturală ce călăuzeşte noile idealuri ale românimii este romantismul; sub înrâurirea sa vor fi create şcoli naţionale în toate domeniile de activitate culturală (literatură, alte plastice, muzică, teatru şi apoi cinematografie, filosofie, etnologie şi folcloristică etc.)În primele decenii ale secolului XX (până la încheierea perioadei interbelice), cultura populaţiei de la oraşe adoptă cele mai multe atracţii mondene practicate în Occident: cabaretul, teatrul de varietăţi, muzica de jazz, filmul, noile dansuri de societate (tango, foxtrot, charleston) ş.a. De la finele anilor 1920, presa se extinde prin intermediul radiofoniei. În sincron cu Vestul, perioada interbelică românească dă naştere unei avangarde artistice cu unele ecouri la nivel internaţional; domeniul în care aceasta activează mai cu seamă este literatura.Situaţia culturii române se modifică semnificativ la finele anilor 1940, prin ascensiunea regimului socialist. Se impune o cenzură severă, a cărei ţintă este în primul rând cultura înaltă (mulţi dintre autorii ei aveau origini aristocratice, aşa-zis „nesănătoase”). Formele de manifestare estetică specifice culturii înalte nu sunt înţelese corect de noua conducere politică (deţinătoare a unei educaţii precare) şi respinse violent sub acuza preţiozităţii, a depărtării de publicul mare.Naţionalizarea operată la finele anilor 1940 va transforma România într-o societate închisă, capabilă să creeze cele mai multe produse necesare populaţiei. Situaţia se prelungeşte şi în cultură, astfel încât puţinele edituri, case de film, studiouri de înregistrare, case de discuri ş.a.m.d. sunt controlate de puterea centrală şi nu îngăduie publicarea de lucrări fără acordul prealabil al cenzurii, care ia cunoştinţă de conţinutul lucrărilor prin organizarea de vizionări.
Limbă:
Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic şi din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei. Din motive de diferenţiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân.
Gastronomie:
Bucătăria românească este diversă, cuprinde nenumărate obiceiuri şi tradiţii culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiţii ale altor popoare, cu care poporul român a intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât şi preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creştin încă de la începuturile formării sale, Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcţie de anotimpul şi sărbătoarea pomenită. Bucatele româneşti sunt alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât şi din carne şi subproduse din carne. Un loc aparte în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulceţurile.
FRANȚA
Franţa ,oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.
Cultură:
Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit şi Oraşul Luminilor (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artişti de diverse origini, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăţi de teme.Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăi ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puţinele industrii cinematografice europene ce pot rezista maşinii hollywoodiene.Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.
Limbă:
Limba franceză (le français, la langue française) este o limbă romanică pe un substrat galic şi un adstrat franc care a suferit o dezvoltare proprie, organizată de către grupuri de intelectuali (precum Pléiade) sau de instituţii (precum Academia franceză). Ea aparţine familiei de limbi galo-romanice; chiar dacă în Franţa sunt vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, împărţite în două mari familii, limbi nordice (langues d'Oïl) şi limbi sudice (langue d'oc), cele care aparţin familiei occitano-catalană), franceza, limba de la curte, este o sinteză după literatura tuturor, în principal a celor nordice.
Gastronomie:
Bucătăria franceză cea mai caracteristică este cea pariziană. Alimentele se pregătesc cu unt, tehnica inăbuşirii e la mare cinste. Carnea şi sosurile se prepară, uneori, cu vin - băutura nelipsită. Prima masă este micul dejun. Salata verde, brânzeturile şi fructele asortate încheie cele două mese principale. Bucătăriei franceze îi datorăm escalopul, sufleurile, maioneza, savarina, tartele, şarlotele.
SPANIA
Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.
Gastronomie:
Bucătăria spaniolă produce mâncăruri consistente şi picante, cu numeroase mirodenii care fac să se şteargă gustul specific al ingrendientelor carnate. Ca exemplu avem ardei copţi cu aluat si caşcaval. Alte mâncăruri tradiţionale sunt paella (orez cu fructe de mare); tortilla (cartofi, ou şi ceapă prăjite în tigaie sub formă de omletă).Condimentele meditereneene nu lipsesc niciodata.
Limba:
Limba spaniolă (lengua española, español), numită uneori şi limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele şase limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă[1], fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima şi a doua limbă între 450[2] şi 500[3] milioane de persoane. Se plasează pe locul trei ca cea mai folosită limbă atât maternă, cât şi străină, fiind întrecută de chineza mandarină şi de engleză.
Descrierea acestor particularități poate fi lungă, dar pentru a pătrunde mai adânc în conceptul de interculturalitate ar trebui să studiem cât mai mult cine suntem noi pentru a cunoaște cine sunt alții.
