Comunicarea în spaţiul web

Twitter

2009-05-08T05:00:00.000-07:00

Creat în 2006 de către Jack Dorsey, Twitter-ul a câştigat într-un timp foarte scurt popularitatea şi recunoştinţa utilizatorilor internetului, în 2008 numărul utilizatorilor acestuia a fost estimat la 5 millioane. Twitter este o reţea socială (social network) şi serviciu de micro-blogging, utilizatorii căruia comunică prin mesaje scurte de maximum 140 de caractere numite tweets. Această caracteristică a făcut ca Twitter-ul sa fie numit Sms-ul internetului.
Twitter-ul oferă aplicaţii precum "Tweetie", "Twiterrific", "Twitterfon", "TweeetDeck" ,"feedaliz". Mesajele pentru profil se pot expedia prin sms, internet mobil, web şi mesaje instant. Twitter-ul permite comunicarea simplă dintre utilizatorii acestuia, adresând o singură întrebare " What are you doing?"(Ce faci în momentul dat?), răspunsul la care poate fi extrem de variat. Avantajul folosirii acestei reţeli sociale constă în simplitatea acesteia, precum şi capacitatea de a limita informaţia primită de la utilizatorii care sunt conectaţi între ei. Publicând un mesaj, utilizatorul nu aşteaptă niciun răspuns, iar setările speciale permit deconectarea şi reconectarea twitter-ului între orele convenabile utilizatorului. Astfel, utilizatorul e mereu la curent cu ce se ocupă prietenii, rudele, colegii fără ca informaţia despre aceştia să îl copleşească.
Ca şi alte reţele de acest gen,Twitter-ul ajută la comunicarea cu cei apropiaţi. El permite ca utilizatorul să fie la curent cu acţiunile persoanelor care îl urmăresc şi să le împărtăşească acestora informaţii despre el.
Pentru a fi în contact cu mai multe persoane care sunt utilizatori Twitter, trebuie să vă precizaţi interesele, ocupaţiile şi să invitaţi spre loggare prin intermediul unui e-mail persoane pe care le cunoaşteţi deja.
Printre astfel de instrumente web se numără: Facebook, Hi5, Odnoclasniki, Friendster, Tagged, Workplace, Faces. Toate acestea permit comunicarea şi întreţinerea relaţiilor între oameni, însă nu uitaţi că cel mai sănătos tip de comunicare este cel face to face, care permite dezvoltarea inteligenţei emoţional şi ne scapă de singurătate.

CV

2009-03-12T07:06:00.000-07:00

Nume: Arsenii

Prenume: Irina

E-mail: icbfi@yahoo.com

Telefon (fix/mobil): +407********

Data nasterii: 18 mai 1989

Locul nasterii: Republica Moldova, oraşul Chişinău

Stare civila: necăsătorită

Nationalitate: român

Domiciliul stabil: R. Moldova , or. Chişinău

Resedinta (Viza flotant): România, or. Iaşi

Studii: Şcoala Normală " Vasile Lupu" Iaşi- 2009, Liceul teoretic " Nicolae Iorga" Chişinău- 2005

Experienta profesionala: promotor publicitar Compania "El Paso"

- Limbi straine: Engleză(scris, citit, vorbit), Franceză(citit), Germană(citit), Rusă(scris, citit, vorbit), Ucraineană(scris, citit, vorbit)

- Certificate/Diplome de competente profesionale: diplomă de absolvire a cursurilor de limbă engleză(nivel Masterclass Proficiency), atestat de competenţă profesională pentru predarea limbii engleze, atestat de competenţă profesională pentru predarea la ciclul primar şi preprimar.

Calitati: comunicativitate, adaptivitate uşoară, abilităţi de lucru în echipă

Hobby: broderie, lecdtură, teatru, cânt coral.

Concurs naţional coral

2009-03-11T06:14:00.000-07:00

Iaşul-oraş cultural

2009-02-26T02:14:00.000-08:00

2009-01-20T03:07:00.000-08:00

Interculturalitate în UE

2009-01-17T08:32:00.000-08:00

Acum,când suntem membri ai Uniunii Europene, problema primordială care stă la ordinea zilei este:cum să convețuim și să comunicăm cu ceilalți? Dacă până acum contactele cu alte națiuni erau mai rare, odată cu intrarea în Uniunea Europeană acestea au devenit mai frecvente. În ultimii ani auzim tot mai des în massmedia de interculturalitate, dar puțini dintre cetățenii noștri percep acest termen în adevăratul său sens. Unii percep interculturalitatea ca o acțiune de comunicare și cunoaștere a altor culturi, însă interculturalitatea vizează mai întăi de toate cunoașterea propriei culturi. Losinga Uniunii Europene :„Unitate prin diversitate” uita să menționeze, după părerea mea, „și autocunoaștere”. La momentul actual al unei globalizări violente tindem să preluăm din alte culturi, adese aspecte negative ale unor lucruri, să le cunoaștem mai mult, în schimb uităm de propriile valori. Am preluat St.Valentines Day în loc să sărbatorim Dragobetele, sărbătoarea Sfântului Andrei am înlocuit-o cu Halloweenul, iar de Crăciun cântăm „We wish you a Merry Christmas” în loc să colindăm. Tinerii noștri nu mai tind să cunoască cântecele bunicilor, ci învață pe de rost cântece interpretate de cântăreți din vest.

Interculturalitatea are în primul rând scopul de a face oamenii, apartenenți diversilor culturi, mai aproape unii de ceilalți. Apropierea făcându-se prin intermediul cunoașterii. Însă ce putem noi să comunicăm altora dacă noi înșine nu ne cunoaștem?

Pentru a demonstra cât de diferiți ,dar totuși apropiați suntem, voi menționa câteva particularități culturale, lingvistice și gastronomice a câtorva state din Uniunea Europeană:România,

ROMÂNIA

România este o ţară din partea de Sud-Est a Europei (Europa danubiană), situată la Nord de Peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.[1] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la Sud, Serbia la Vest, Ungaria la Nord-Vest, Ucraina la Nord şi Republica Moldova la Est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la Sud-Est.

Cultură:Datorită localizării pe harta Europei şi prin vasta întindere teritorială a ţării sau a formaţiunilor statale din trecut, cultura pe pământul României actuale a primit în mod permanent influenţe de la populaţiile vecine, migratori sau din partea etniilor stabilite aici. Cultura de tip folcloric din spaţiul românesc funcţionează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populaţii, originalitatea ei constând în modul de îmbinare şi selectarea acestora. În schimb, despre o cultură înaltă (academică) pe teritoriul românesc nu se poate vorbi decât începând cu pătrunderea umanismului (secolele XVI-XVII; unii cărurari încorporează şi componente ale culturilro răsăritene). Totuşi, cultura de acest fel a rămas inaccesibilă publicului până la începutul secolului XIX.Din acel moment, s-a început preluarea de elemente din cultura occidentală: se înfiinţează o presă inspirată după modelul vestic şi se fac eforturi pentru înfiinţarea unei culturi înalte naţionale. Acest deziderat se suprapune cu alte contribuţii la întărirea identităţii româneşti, precum realizarea unităţii teritorial-administrative şi înfiinţarea unei clase politice reprezentative pentru români. Doctrina filosofică şi culturală ce călăuzeşte noile idealuri ale românimii este romantismul; sub înrâurirea sa vor fi create şcoli naţionale în toate domeniile de activitate culturală (literatură, alte plastice, muzică, teatru şi apoi cinematografie, filosofie, etnologie şi folcloristică etc.)În primele decenii ale secolului XX (până la încheierea perioadei interbelice), cultura populaţiei de la oraşe adoptă cele mai multe atracţii mondene practicate în Occident: cabaretul, teatrul de varietăţi, muzica de jazz, filmul, noile dansuri de societate (tango, foxtrot, charleston) ş.a. De la finele anilor 1920, presa se extinde prin intermediul radiofoniei. În sincron cu Vestul, perioada interbelică românească dă naştere unei avangarde artistice cu unele ecouri la nivel internaţional; domeniul în care aceasta activează mai cu seamă este literatura.Situaţia culturii române se modifică semnificativ la finele anilor 1940, prin ascensiunea regimului socialist. Se impune o cenzură severă, a cărei ţintă este în primul rând cultura înaltă (mulţi dintre autorii ei aveau origini aristocratice, aşa-zis „nesănătoase”). Formele de manifestare estetică specifice culturii înalte nu sunt înţelese corect de noua conducere politică (deţinătoare a unei educaţii precare) şi respinse violent sub acuza preţiozităţii, a depărtării de publicul mare.Naţionalizarea operată la finele anilor 1940 va transforma România într-o societate închisă, capabilă să creeze cele mai multe produse necesare populaţiei. Situaţia se prelungeşte şi în cultură, astfel încât puţinele edituri, case de film, studiouri de înregistrare, case de discuri ş.a.m.d. sunt controlate de puterea centrală şi nu îngăduie publicarea de lucrări fără acordul prealabil al cenzurii, care ia cunoştinţă de conţinutul lucrărilor prin organizarea de vizionări.

Limbă:

Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic şi din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei. Din motive de diferenţiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân.

Gastronomie:

Bucătăria românească este diversă, cuprinde nenumărate obiceiuri şi tradiţii culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiţii ale altor popoare, cu care poporul român a intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât şi preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creştin încă de la începuturile formării sale, Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcţie de anotimpul şi sărbătoarea pomenită. Bucatele româneşti sunt alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât şi din carne şi subproduse din carne. Un loc aparte în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulceţurile.

FRANȚA

Franţa ,oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.

Cultură:

Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit şi Oraşul Luminilor (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artişti de diverse origini, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăţi de teme.Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăi ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puţinele industrii cinematografice europene ce pot rezista maşinii hollywoodiene.Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Limbă:

Limba franceză (le français, la langue française) este o limbă romanică pe un substrat galic şi un adstrat franc care a suferit o dezvoltare proprie, organizată de către grupuri de intelectuali (precum Pléiade) sau de instituţii (precum Academia franceză). Ea aparţine familiei de limbi galo-romanice; chiar dacă în Franţa sunt vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, împărţite în două mari familii, limbi nordice (langues d'Oïl) şi limbi sudice (langue d'oc), cele care aparţin familiei occitano-catalană), franceza, limba de la curte, este o sinteză după literatura tuturor, în principal a celor nordice.

Gastronomie:

Bucătăria franceză cea mai caracteristică este cea pariziană. Alimentele se pregătesc cu unt, tehnica inăbuşirii e la mare cinste. Carnea şi sosurile se prepară, uneori, cu vin - băutura nelipsită. Prima masă este micul dejun. Salata verde, brânzeturile şi fructele asortate încheie cele două mese principale. Bucătăriei franceze îi datorăm escalopul, sufleurile, maioneza, savarina, tartele, şarlotele.

SPANIA

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.

Gastronomie:

Bucătăria spaniolă produce mâncăruri consistente şi picante, cu numeroase mirodenii care fac să se şteargă gustul specific al ingrendientelor carnate. Ca exemplu avem ardei copţi cu aluat si caşcaval. Alte mâncăruri tradiţionale sunt paella (orez cu fructe de mare); tortilla (cartofi, ou şi ceapă prăjite în tigaie sub formă de omletă).Condimentele meditereneene nu lipsesc niciodata.

Limba:

Limba spaniolă (lengua española, español), numită uneori şi limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele şase limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă[1], fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima şi a doua limbă între 450[2] şi 500[3] milioane de persoane. Se plasează pe locul trei ca cea mai folosită limbă atât maternă, cât şi străină, fiind întrecută de chineza mandarină şi de engleză.

Descrierea acestor particularități poate fi lungă, dar pentru a pătrunde mai adânc în conceptul de interculturalitate ar trebui să studiem cât mai mult cine suntem noi pentru a cunoaște cine sunt alții.

Scrisoare Moşului

2008-12-10T01:25:00.000-08:00

Dragă Moşule,
Mai întâi de toate vreau să te întreb cum o mai duci şi să-ţi mulţumesc pentru darurile de anul trecut.Ce mai faci?După cum ştii eu o duc bine.Anul acesta am fost FOARTE cuminte, aşa că mă aştept ca şi darurile să fie pe măsură.Doar ştii că nu sunt modestă, îţi voi spune că voi fi mulţumită de orice dar pe care mi-l aduci, deci îţi voi spune exact ce daruri îmi doresc.Ca deobicei, vreu sa aduci sănătate părinţilor,prietenilor mei şi tuturor celorlalţi deasemenea.Pentru că am examen de bacalaureat de susţinut, vreu să mă ajuţi să obţin note cât mai bune ca apoi să intru la facultate.Anul acesta, spre deosebire de anii precedenţi, nu am chiar multe preferinţe...aşa că te rog să le faci reale pe acestea despre care ţi-am scris.
Îţi doresc un Crăciun fericit!La mulţi ani!

Democraţia şi statul de drept

2008-10-27T08:21:00.000-07:00

Pentru a trata această tema, în primul rând e necesară delimitarea celor două concepte: democraţia, statul de drept.Democraţie-regimul politic fundamentat pe principiul suveranităţii naţionale (naţiunea conduce statul prin reprezentanţii săi aleşi, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Democraţia este inseparabilă de respectarea drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Democraţia şi statul de drept constituie o uniune indivizibilă. Prin statul de drept înţelegem toate principiile şi procedurile prin care se garantează libertatea individului şi participarea acestuia la viaţa politică.
Într-un stat democratic cetăţeanul este cel care îşi alege conducătorii. O parafrazare a acestei propoziţii sună cam aşa "Democraţia este dreptul de a-şi alege dictatorii" şi adesea se dovedeşte a fi astfel. Conducătorii vin în fruntea unui stat pe cale democratică, pe care însă nu o urmează de-a lungul mandatului său.Cunoaştem numeroase exemple în istorie de acest fel.Însă a fi în fruntea unui stat nu înseamnă a manifesta prezenţa fizică(cum se întamplă adesea), ci a se implica în rezolvarea problemelor de ordin economic, social, cultural ş.a., răspunzînd în acelaşi timp consecinţelor pentru deciziile luate. La fel ca şi viaţa cotidiană ne supune mereu alegerii, pornind de la cele mai mărunte lucruri, algerea unui guvernator ar trebui să ne preocupe în mod responsabil pentru că cetăţenii de rînd sunt cei care suferă de pe urma unei alegeri nepotrivite. În concluzie- noi suntem cei care ne alegem viitorul.
Raportând cele două definiţii propriei persoane pot să afirm că nu trăim într-o lume pe care o putem numi democratică. Ca argument aduc banalul şi des menţionabilul exemplu "al uniformei". Să ne imaginăm această situaţie sub forma unui stat "democratic", unde şcoala este statul, direcţiunea-puterea executivă, legislativă şi judecătorească(ceea ce deja exclude principiul se pararii puterilor in stat),iar elevii cetăţenii. Să presupunem că e nevoie să se aprbe aplicarea unei legi susţinută de o parte din guvernatori şi respinsă de o alta(profesorii s-au împărţit în două tabere în ceea ce priveşte uniforma), atunci vine în aplicaţie referendumul(este folosit pentru a desemna procesul de consultare directă a cetăţenilor unei ţări în legătură cu un text de lege de o importanţă cu totul deosebită sau asupra unei situaţii de importanţă naţională). În acest moment ne dăm cu toţii seama că microstatul în care existăm nu este deloc democratic, pentru că referendumul nu a fost efectuat, ci doar ne-a fost pus la cunoştinţă că noul regulament prevede purtarea uniformei.
Situaţia menţionata mai sus, însă, nu este din fericire cea care este reprezentativă colectivului de elevi şi lumii din interiorul şcolii. De regulă profesorii ne cer părerile în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor instructiv-educative.
În concluzie:existăm într-un mediu moderat democratic.

2008-06-04T23:45:00.000-07:00

Get your own Slide Show!

1 iunie

2008-06-04T23:12:00.000-07:00

Pe 1 iunie sărbătorim ziua mondială a copilului. De obicei modul de sărbătorire al acestei zile este una repetată de la an la an- jocuri, distracţii, excursii. După părerea mea, acestea sunt folositoare şi interesante, dar sensul unei astfel de sărbători este cu totul alta. 1 iunie este un prilej deosebit pentru a-i învăţa pe copii să fie mai buni, dăruitori şi responsabili, să înveţe nu doar să primească, ci să şi dăruiască.
Eu,ca profesor aş organiza o vizită la un orfelinat, scopul fiind cel de a realiza o activitate ce presupune o educaţie morală. Elevii mei ar veni cu câteva numere festive şi daruri, după care vor fi lasaţi să comunice cu elevii orfelinatului.
După părerea mea, formarea unei conştiinţe morale, al atitudinilor şi a comportamentelor aduce aceeaşi satisfacţie copiilor ca şi distracţiile, dacă realizarea se face într-un mod atractiv pentru copii, iar eficienţa este mult mai mare. Să înţeleagă, să ajute, să-şi formeze spiritul de empatie- aceste comportamente trebuie să-i fie formate copilului, pentru că el este cetăţeanul de mâine şi de el depinde viitorul, iar ziua de 1 iunie este un prilej pentru a forma aceste comportamente.

2008-05-14T03:20:00.001-07:00

Get your own Slide Show!

Ce,cum,cât mâncăm?

2008-05-14T02:43:00.000-07:00

Ritmul vieţii moderne se accelerează din ce ăn ce mai mult în ultimile decenii.Oamenii devin atât de grăbiţi,încât nu mai au timp nici pentru nevoile fiziologice de baza,cum ar fi alimentaţia.Mulţi dintre noi mănâncă în grabă pe la fastfood-uri sau iau o gustare rapide pe unde foamea le dă de veste,uitând complet de reguli de igina şi alimentaţia sănătoasă sau reguli primare de consumare a hranei. Proportia dintre alimentele consumate este foarte importanta. Organismul sanatos are nevoie de cinci parti de carbohidrati (zahar si amidon) la o parte de proteine si una de grasimi. Excesul sau absenta uneia dintre componente poate strica echilibrul, favorizand aparitia bolilor.O alimentatie sanatoasa inseamna consumarea a diferite alimente apartinand grupurilor alimentare de baza: proteine , precum carnea, ouale ; lactate; fructe si legume; cereale, precum painea si pastele fainoase; grasimi si dulciuri. Desi pare simplu, nu este intotdeauna usor sa se stabileasca un regim adecvat fiecarui individ. Uneori se consuma mai mult dintr-un singur grup alimentar (preferat) si se evita consumarea altora sau se opteaza pentru comoditate in defavoarea calitatii.
O dieta sanatoasa necesita un plan, un scop, precum si efortul de a include in mese o varietate de alimente. Majoritatea persoanelor nu consuma suficienti nutrienti deoarece nu includ in mese o cantitate corespunzatoare din fiecare grup alimentar.
Deci, este important sa se acorde atentie nu numai la ce se consuma, dar si la ce anume se indeparteaza din dieta. Pentru aceasta ar fi recomandat elaborarea unui jurnal in care sa se noteze tot ce se consuma si se bea timp de o saptamana. Trebuie acordata atentie atat la cantitatea de alimente ingerata, cat si la grupele alimentare din care acestea fac parte. Nu este necesar sa se consume zilnic o cantitate minima de alimente din fiecare grup alimentar, ci sa se ingereze cantitatea recomandata de-a lungul unei saptamani. Cateva mici schimbari sunt suficiente pentru a echilibra dieta. In majoritatea cazurilor se elimina din alimentatie multi nutrienti importanti.
Să nu uităm că suntem ceea ce mâncăm, iar adevărul general este că mâncăm pentru a trăi şi nu trăim pentru a mânca.

2008-04-16T23:38:00.001-07:00

Get your own Slide Show!

Socializare

2008-03-27T00:51:00.000-07:00

Dacă v-ar întreba cineva ce ţineţi minte din anii de şcoala,ce i-aţi răspunde? Probabil despre poznele făcute,prima dragoste,vizitele în cabinetul directorului.Nu cred că cineva va asocia şcoala cu metode de predare, rigorile aplicate, sistemul de evaluare sau alte lucruri legate de procesul instructiv educativ . De regulă se pune accent pe educaţia formativă şi informativă, şi mai puţin pe cea morală,estetică sau interculturală.
În viitoarea mea carieră de cadru didactic,mă voi strădui ca elevii mei să aibă cât mai multe amintiri din perioada şcolară. Adesea cei maturi inhibă aspiraţia copiilor spre vis,fantezie pentru că ei şi-ai pierdut din puritatea şi posibilitatea de a visa. Vastele posibilităţi ale spiritului copilului sunt puse în rama strictă ale prejudecăţilor mature, ceea ce-l determină să devină dependent de părerea celorlalţi cu toate că învăţământul modern propagă teoretic libertatea gândirii şi autonomia valorilor.Pornind de la definiţia scializării''Concept central care, in cel mai larg sens, se refera la toate acele procese si interactiuni complexe si multi-aspectuale care transforma fiinta umana intr-un membru participant activ al societatii. Pe scurt , termenul se refera atit la modurile in care devenim, cit si la cele in care suntem facuti sociali.'' , putem afirma cu certitudine că şcoala este instituţia de bază care trebuie să facă socializarea cât mai eficientă, pentru că el este cel ce duce spre descoperire şi cunoaştere.Socializarea copiilor presupune în primul rând,integrarea lor în viaţa matură cu toate drepturile şi obligaţiile ce le prusupune aceasta. Socializerea copiilor prevede cunoaşterea aspectelor vieţii, astfel, şcoala şi mai ales cadrul didactic trbuie să familiarizeze viitorul cetăţean cu aspectele veţii mature.

Copilul de astăzi este cetăţeanul matur de mâine,de aceea învăţătorul este cel responsabil pentru viaţa şi activitatea acestuia ulterioară.

Şcoala-drumul spre viaţă

2008-03-26T04:22:00.000-07:00

Rolul invatatorului in comunitate

2007-11-07T23:46:00.000-08:00

Învatatorul conduce o actiune complexa si complicata în timpul lectiei, aceea de formare si conducere a formarii, el însusi exercitând o puternica influenta formativa. Apare mai mult ca mediator al activitatii de cunoastere si formare a elevilor. Implicati în procesul cunoasterii, elevii se transforma pe parcurs, devin activi, constienti si responsbili. Treptat si ireversibil cunoasterea devine autocunoastere si duce la descoperirea de sine, formarea devine autoformare continua, fara de care nu putem vorbi de o autentica conduita umana. S-a spus pe buna dreptate ca învatatorul are fericita predestinare de a fi ,,prin" si ,,odata" cu elevii sai în continuu progres, ca dintre toti oamenii el are cele mai bune conditii de a fi ,,omul-uman". Învatatorul are menirea de a patrunde în sufletul copilului si de a face din acesta o ,,bijuterie" nespus de pretioasa.Cunoasterea sistematica a elevilor sfarma lanturile formalismului, faurite de tirania ,,tipicului", deschide spiritul învatatorului spre optimism, spre încrederea în propriul potential educativ si în potentialul elevilor sai. Calitatile sale si modalitatile de actiune îi aroga titlul de principal factor motivational si de agent optimizator al comunicarii în grup, el este omul dupa care se aliniaza si cu care se compara elevii. El stimuleaza energia grupului si o foloseste pentru pastrarea coeziunii grupului prin normalizarea rolurilor învatatorului si elevilor în sensul cooperarii. Pentru a putea forma si modela el este în grup si nu în fata grupului, are datoria sa asigure o activitate eficienta de formare. El este în lectie si în joc, este cea mai activa persoana, sarcina elevului fiind aceea de a raspunde la solicitarile învatorului.Dualitatea învatator - elev dispare atunci când între cei doi apare acel raport în care unul nu se poate concepe fara celalalt, în care cel dintîi gaseste în celalalt un ,, alt el însusi".Cheia cu care învatatorul deschide poarta succesului în actiunea educationala este gasita atunci când învatatorul regaseste ,,pe elev în sine însusi" (semn de asimilare a epocii) si ,,pe sine însusi în elev" (marturie a influentei sale asupra elevului).Din punct de vedere comportamental, învatatorul zilelor noastre trebuie sa apartina tipului activ - pozitiv care conduce, dirijeaza, informeaza, ofera, ajuta, sustine, simpatizeaza, iubeste, lauda, coopereaza,admira, aproba.

2007-10-03T23:38:00.000-07:00

UE 1957 - 50 de ani de unitate în diversitate
România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1974, o înţelegere a inclus România în Sistem Generalizat de Preferinţe al Comunităţii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980.

Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi României s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.
Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.
Obiectivul României este de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.
În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.
Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament.
După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, iar cele două ţări au aderat la 1 ianuarie 2007.

2007-10-03T23:33:00.000-07:00

Scurt istoric
Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată

Start

2007-09-19T23:41:00.000-07:00

Am un blog.Astazi 20 septembrie 2007 mi-am creat blogul.Va astept cu comentarii,sugestii,pareri!